English Romana
Parlamentul European
Acasa > Uniunea Europeana > Institutii Europene > Parlamentul European

Parlamentul European

 

Alături de Comisie, Consiliu şi Curtea de Justiţie, Parlamentul European (PE) este una din principalele instituţii ale Uniunii Europene.

 

Iniţial membrii Parlamentului erau numiţi de către parlamentele statelor membre. Abia în 1979 au avut loc primele alegeri directe la scară europeană. De atunci, membrii PE sunt aleşi în mod direct pentru un mandat de cinci ani. Ultimele alegeri au avut loc între 4-7 iunie 2009 în toate cele 27 de state membre ale UE. Au fost astfel aleşi un număr de 736 de membri ai PE, dintre care 33 provin din România (aproximativ 4,5 % din total). Ţara cu cei mai mulţi reprezentanţi în Parlament este Germania (99 de membri, aproximativ 13,5 % din total), iar Malta este ţara cu cei mai puţini reprezentanţi (5 membri, respectiv aproximativ 0,7 % din total).

 

Membrii PE îi reprezintă pe cei aproape 500 milioane de locuitori ai statelor membre. Se poate astfel considera că, din punct de vedere instituţional, Parlamentul constituie camera inferioară (în care sunt reprezentaţi cetăţenii), în timp ce Consiliul camera superioară (în care sunt reprezentate statele membre) a legislativului european. Un sistem asemănător de reprezentare politică este întâlnit în statele federale (chiar dacă UE nu reprezintă un stat, ci beneficiază doar de o suveranitate delegată de către statele membre). De amintit este şi faptul că cetăţenii din statele membre pot adresa PE petiţii privind subiecte din domeniile de activitate ale Comunităţii şi care îi privesc în mod direct. Parlamentul European lucreaza în cele 23 de limbi oficiale ale Uniunii Europene.

 

Una din principalele responsabilităţi ale Parlamentului este adoptarea legislaţiei comunitare. În acest sens, Parlamentul conlucrează cu Consiliul. Spre deosebire de parlamentele naţionale, PE nu are dreptul de iniţiativă legislativă, acesta revenind în mod exclusiv Comisiei Europene. Procedurile legislative de adoptare a actelor comunitare sunt procedura de codecizie (în care Parlamentul şi Consiliul au drepturi egale), procedura de cooperare (în care Consiliul poate adopta un act cu unanimitate, în ciuda opoziţiei Parlamentului), procedura de consultare (în care Parlamentul este doar consultat înainte de adoptarea unui act) şi procedura de aviz conform (în care Parlamentul are un drept de veto). În prezent, cel mai des aplicată este procedura de codecizie (circa trei pătrimi din actele comunitare sunt adoptate astfel), ceea ce indică rolul crescut al Parlamentului în cadrul UE, dată fiind nevoia unei legitimităţi democratice a legislaţiei comunitare. Principalele tipuri de acte adoptate de PE sunt regulamentele, directivele, deciziile, recomandările şi opiniile. Tot Parlamentul este acela care, împreună cu Consiliul, stabileşte bugetul UE. De asemenea, Parlamentul are o putere de control democratic asupra Comisiei Europene: pe de o parte PE are un drept de veto cu privire la numirea preşedintelui Comisiei, ca şi cu privire la componenţa Comisiei în întregul său; pe de altă parte, cu o majoritate de două treimi, PE poate determina destituirea întregii Comisii.

 

Membrii Parlamentului european sunt organizaţi în şapte grupuri parlamentare: Grupul Partidului Popular European (Creştin-Democrat) şi al Democraţilor Europeni (265 de membri), Grupul Socialist din Parlamentul European (184 membri), Grupul Alianţei Liberalilor şi Democraţilor pentru Europa (84 membri), Grupul Verzilor/Alianţa Liberă Europeană (55 membri), Grupul Conservatorilor şi Reformiştilor Europeni (55 membri), Grupul Confederal al Stângii Unite Europene/Stânga Verde Nordică (35 membri), Grupul Europa Libertăţii şi Democraţiei (30 membri). Pe lângă acestea, există un număr de membri neafiliaţi (28). În general, membrii Parlamentului European reprezintă toate poziţiile legate de integrarea europeana, de la cele mai federaliste (eurofile) la cele mai eurosceptice.

Actualul preşedinte al Parlamentului este Hans-Gert Pöttering din partea Partidului Popular European. Pe lângă activitatea în plen, membrii PE sunt de asemenea activi în cadrul a circa 20 de comisii parlamentare, care se ocupă de domenii precum: afaceri externe, dezvoltare, comerţ internaţional, control bugetar, piaţa internă şi protecţia consumatorilor, agricultură şi dezvoltare rurală, cultură şi educaţie, afaceri juridice etc. Principalele sesiuni ale Parlamentului se ţin la Strasbourg, iar celelalte la Bruxelles. Secretariatul Parlamentului se află la Luxemburg.

 

Mai multe informaţii pot fi găsite pe site-ul oficial al Parlamentului European:

http://www.europarl.europa.eu

Parlamentul_european__Bruxelles_3.jpgSala_Parlamentului_european_de_la_Bruxelles_4.jpg

Parlamentul_european__Strasbourg_1.jpgSala_Parlamentului_european_de_la_Strasbourg_2.jpg

 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom