English Romana
Stiri
Acasa > Stiri

05/10/2015: Cum răspundem efectelor schimbărilor climatice?

Stiri >>

Marți, 29 septembrie 2015, a avut loc la sediul din Bruxelles al Parlamentului European, o conferință ecumenică asupra rolului Bisericii în elaborarea și implementarea unei strategii de limitare a efectelor schimbărilor climatice. Reuniunea a fost organizată în contextul apropiatei Conferințe a Națiunilor Unite asupra schimbărilor climatice (Paris, 30 noiembrie-11 decembrie 2015), din partea căreia se așteaptă ajungerea la un acord ferm între statele puternic industrializate și nu numai, precum și perfectarea unui mecanism solid de implementare a acestuia pentru limitarea cantității de noxe emise în atmosferă. Scopul ultim al tuturor acestor eforturi îl reprezintă încetinirea procesului de încălzire globală, care aduce deja prejudicii semnificative unora dintre statele-insulă din zona Oceaniei și ridică riscuri majore pentru numeroase alte zone de coastă din întreaga lume, pe termen mediu și lung.

În intervenția sa, Mgr. Luc Van Looy, episcop de Ghent (Belgia) și președinte al CARITAS Europa, a subliniat contribuția deosebită a papei Francisc în readucerea problemei schimbărilor climatice în prim-planul atenției opiniei publice la nivel mondial, mai ales prin publicarea enciclicei Laudato Si’. Vorbind în numele Conferinței Bisericilor Europene și al Comitetului Reprezentanților Ortodocși pe lângă UE, ÎPS Athanasie de Achaia, directorul Reprezentanței Bisericii Greciei pe lângă UE, a pus în evidență responsabilitatea comună a tuturor oamenilor în a răspunde provocării schimbărilor climatice și mai ales a încălzirii globale. ÎPS Athanasie a susținut necesitatea implementării unui set legislativ ferm care să limiteze emisiile de noxe mai ales la nivel industrial. În egală măsură, însă, a continuat Înaltpreasfinția Sa, este nevoie de o schimbare a modului nostru de viață, de fiecare dată când acesta nu dă dovadă de respect față de mediul înconjurător.

 



Back
 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom