English Romana
Stiri
Acasa > Stiri

10 mai 2011: UE încurajează dezvoltarea companiilor care au obiective sociale, etice şi ecologice

Stiri >>

 UE are în vedere 12 măsuri prioritare menite să determine o mai bună funcţionare a pieţei unice, în beneficiul consumatorilor, lucrătorilor şi întreprinderilor. Între acestea se numără și încurajarea antreprenoriatului social, prin dezvoltarea fondurilor de investiţii pentru companii care au obiective sociale, etice şi ecologice.

În ultimele două decenii, integrarea economică din ce în ce mai accelerată a fost unul dintre principalii factori care au generat creştere economică şi locuri de muncă în UE.

Cu toate acestea, economia UE nu a exploatat suficient oportunităţile care au apărut odată cu eliminarea barierelor. Comisia a identificat 12 măsuri prioritare prin care poate fi îmbunătăţită mobilitatea lucrătorilor şi a întreprinderilor. Mai exact, este vorba despre măsuri de stimulare a creşterii economice şi a ocupării forţei de muncă prin simplificarea condiţiilor în care persoanele, mărfurile, serviciile şi capitalurile pot circula liber în UE.

O piaţă mai integrată va ajuta, de asemenea, statele membre să facă faţă provocărilor sociale şi economice actuale şi să îşi revină mai rapid după criza financiară mondială.

Priorităţile sunt următoarele:

-           fondurilor de capital de risc li se va permite să investească în orice stat membru şi astfel întreprinderile mici şi mijlocii vor putea să acceseze mai uşor sursele de finanţare

-           legislaţia va fi revizuită în aşa fel încât calificările profesionale să fie recunoscute în toată Uniunea Europeană, ceea ce va conduce la simplificarea condiţiilor de angajare în altă ţară

-           va fi creat un brevet european unic pentru proprietatea intelectuală şi invenţii, costurile şi formalităţile administrative fiind astfel reduse

-           vor fi stabilite proceduri de soluţionare a litigiilor în afara instanţelor, pentru situaţiile în care consumatorii întâmpină probleme după ce au achiziţionat produse sau servicii în altă ţară din UE, inclusiv pe internet

-           vor fi introduse norme aplicabile la nivel european pentru sectorul serviciilor

-           va fi îmbunătăţită infrastructura din energie, transport şi comunicaţii, prin identificarea reţelelor strategice în care se poate investi

-           pentru a stimula utilizarea internetului de către populaţie, întreprinderi şi administraţiile publice, va fi legiferată recunoaşterea reciprocă a metodelor de identificare şi autentificare electronică

-           vor fi ajustate taxele din industria energetică, în vederea îndeplinirii obiectivelor climatice şi energetice ale UE

-           vor fi consolidate normele aplicabile lucrătorilor detaşaţi de către companiile lor în alt stat membru

-           vor fi simplificate normele contabile aplicabile întreprinderilor şi va fi redusă birocraţia, mai ales pentru întreprinderile mici

-           vor fi simplificate condiţiile în care firmele mici pot concura pentru obţinerea unor contracte de achiziţii publice în alte state membre.

Sursa: www.europa.eu



Back
 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom