English Romana
Stiri
Acasa > Stiri

12 iulie 2011: Agricultura, educația și coeziunea europeană – prioritățile bugetului multi-anual al UE pe perioada 2014-2020

Stiri >>

euro.jpgJoi, 30 iunie 2011, Parlamentul European a aprobat proiectul de buget multi-anual al Uniunii Europene pentru perioada 2014-2020. Document de maximă importanță, reglementând modul de cheltuire a peste o mie de miliarte de euro, proiectul trasează direcțiile principale ce vor fi urmate de către bugetele anuale ale UE. România ar putea fi una dintre marile beneficiare ale proiectului, în măsura în care va reuși să absoarbă fondurile europene mai bine decât până acum.

Elaborat în condițiile economice dificile în care se află în prezent continentul european, noul proiect de buget multi-anual al UE vizează în mod deosebit investiţiile şi măsurile menite să determine o creştere economică certă în viitor. De asemenea, se dă prioritate programelor de coeziune europeană, vizând reducerea diferențelor dintre vechile state membre, din Occident, și cele mai curând integrate, din centrul si estul Europei. În acest sens, este prevăzută înființarea unui nou mecanism de finanţare, care să conecteze toate ţările Europei în domenii precum energia, transportul şi tehnologia informaţiei. De asemenea, se propune ca sumele acordate regiunilor mai puţin dezvoltate să se axeze, în principal, pe creştere economică şi dezvoltarea pieții muncii, investiţii care ar aduce beneficii întregului continent.

O abordare coordonată la nivel european în domeniul asigurării siguranței frontierelor este apreciat ca fiind mai ieftin și mai eficient decât politici naționale separate.

Educația, formarea profesională, cercetarea și inovarea sunt alte patru domenii privilegiate în cadrul noului buget multi-anual, în condițiile în care liderii europeni au exprimat în mod repetat necesitatea articulării unor politici de dezvoltare pe termen lung, care să asigure viitorul continentului.

Fonduri generoase sunt prevăzute și pentru agricultură, dar numai în condițiile în care aceasta se va dezvolta într-o direcție care să asigure produse alimentare sigure şi sănătoase. Cu alte cuvinte, plățile directe către fermieri se vor efectua în mare măsură în funcție de respectul pe care aceştia îl acordă protejării mediului. Se preconizează că această politică fermă va avea un efect de pârghie în multiple domenii: eficienţă energetică, combaterea schimbărilor climatice, coeziune socială, ocuparea forţei de muncă etc.

Pe plan extern, Comisia Europeană a luat act de impactul pe care tulburările din ţările învecinate îl pot avea asupra statelor membre, precum a fost, de curând, cazul evenimentelor dramatice din nordul Africii. În consecință, noul cadru financiar prevede acordarea de stimulente ţărilor care vor aplica reforme politice şi economice care să consolideze democraţia în această regiune. De asemenea, proiectul prevede majorarea ajutoarelor externe pentru dezvoltare regională, chiar în condițiile în care Europa acordă deja peste jumătate din fondurile mondiale de acest tip.

Țara noastră este în mod evident avantajată de multe dintre prevederile bugetului multianual aprobat la Bruxelles. În agricultură, acestea înseamnă o ușoară creștere a încasărilor directe de către proprietarii de ferme mici și mijlocii, precum și majorarea fondurilor destinate dezvoltării de proiecte mai ample de dezvoltare rurală. Efecte importante ar putea fi înregistrate și în domeniul educației, în vreme ce prioritatea pentru programe de coeziune europeană se poate traduce în accelerarea proiectelor de infrastructură.

Pe de altă parte, dat fiind procentul scăzut de absorbție a fondurilor europene de până acum, există temeri întemeiate că oportunitățile oferite de noul buget european multianual nu vor fi exploatate decât în mică măsură. În vederea ameliorării acestei situații, Guvernul Român ar putea lua în considerare și înființarea unui minister care să se ocupe exclusiv cu accesarea și administrarea banilor puși la dispoziție de UE.

Pentru textul complet al bugetului multianul, precum și informații de fundal, click aici.

Sursa și foto: www.europa.eu



Back
 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom