English Romana
Stiri
Acasa > Stiri

20 noiembrie 2011: Concert de colinde, la Biserica „Sf. Nicolae” din Bruxelles

Stiri >>

Sambătă, 19 noiembrie 2011, începând cu ora 19.00, sute de români din Bruxelles și împrejurimi s-au adunat la Biserica „Sf. Ier. Nicolae” din oraș, pentru a audia concertul de colinde oferit de către grupul coral Psalmodia Transylvanica, din Cluj-Napoca. Evenimentul a fost organizat de către Parohia Ortodoxă Românească „Sf. Ier. Nicolae” și Centrul de Spiritualitate Ortodoxă „Dumitru Stăniloae,” din cadrul Reprezentanței Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituțiile Europene.

              

Cei prezenți au putut audia, pentru început, o serie de melodii din folclorul românesc. Au urmat apoi colindele, care au prefațat astfel în chip foarte potrivit ziua Intrării în Biserică a Maicii Domnului, zi în care își fac apariția, în cadrul slujbelor bisericești, imnele în cinstea Nașterii Domnului.

La finalul concertului, Pr. Prof. Vasile Stanciu a adresat câteva cuvinte ascultătorilor, arătându-le că, precum dorul de cei dragi ne împinge spre a lua legătura cu ei, pe o cale ori alta, la fel și dorul către Dumnezeu ar trebui să ne îndrepteze către întâlnirea cu El, mai ales într-o perioadă atât de bogată duhovnicește precum cea a postului premergător Crăciunului.

A doua zi, duminică, corul Psalmodia Transylvanica a fost din nou prezent în mijlocul credincioșilor, interpretând răspunsurile la Sfânta Liturghie.

Înființat la începutul anilor 1990, corul Psalmodia Transylvanca este format din studenți și absolvenți ai Facultății de Teologie Ortodoxă din Cluj-Napoca. De-a lungul anilor, grupul a susținut nenumărate concerte atât în țară, cât și în comunitățile de români din vestul Europei, și a editat nouă CD-uri.



Back
 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom