English Romana
Stiri
Acasa > Stiri

23 martie 2012: Comisia Conferinţelor Episcopale din Uniunea Europeană (COMECE)are un nou președinte

Stiri >>

Cardinalul Reinhard Marx, Arhiepiscopul romano-catolic de Munchen și Freising, a fost ales joi, 22 martie 2012 în funcția de președinte al COMECE. Evenimentul a avut loc la cu ocazia Adunării Generale, ce se desfășoară în perioada 21-23 martie 2012. Cu aceeași ocazie au fost desemnați și cei patru vicepreședinți care îl vor seconda pe noul lider în timpul mandatului de trei ani. Printre aceștia se află și PS Virgil Bercea, Episcop greco-catolic de Oradea Mare. “Ne aflăm într-un moment esențial pentru viitorul Europei. Pentru a înfrunta criza mondială avem nevoie de unitate, trebuie să redescoperim simțul responsabilității și al comuniunii,” a declarat noul președinte în discursul de instalare. Cei 23 de membri COMECE au avut pe ordinea de zi și dezbateri pe tema “Îmbătrânirea activă și solidaritatea între generații”. Dezbaterile au avut ca punct central necesitatea valorizării și sprijinirii persoanelor în vârstă, care au un rol esențial în evoluția societății, prin activitățile de voluntariat pe care le pot susține și mai ales prin activitățile pastorale din cadrul comunităților parohiale. Rolul familiei este esențial în acest sens, însă familia trebuie susținută prin politica fiscală a statului. În același timp familiile trebuie încurajate prin politici fiscale să crească natalitatea, echilibrând raportul între generații. Una dintre măsurile propuse a fost ca timpul petrecut în cadrul familiei pentru îngrijirea copilului sau a persoanelor în vârstă să fie luat în calcul la pensie.

Back

 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom