English Romana
Stiri
Acasa > Stiri

23 martie 2012: Mănăstirea Golia premiată de UE și Europa Nostra

Stiri >>

Mănăstirea Golia din Iași se află printre laureații de anul acesta ai premiilor Europa Nostra pentru patrimoniu. Aceste premii se oferă începând cu anul 2005 de către UE și fundația Europa Nostra pentru a promova excelența și dedicarea și pentru a stimula creativitatea și inovația. 226 proiecte din 31 de țări au participat la competiție, iar 28 dintre acestea au fost premiate pentru realizările din domeniul patrimoniului cultural. Premiile se acordă pentru patru categorii : conservare, cercetare, contribuții exemplare și educație, formare și responsabilizare. Mănăstirea românească a fost desemnată alături de alte 15 monumente, printre care se află Institutul de Sociologie Solvay, Bruxelles, Belgia, morile de vant de la Manastirea Sf. Ioan Teologul, Chora, Patmos, Grecia, vechea cetate din Aghios Andreas, Sifnos, Grecia, Colegiul Regal Spaniol din Bologna, Italia și Leighton House Museum din Londra. Șase dintre acestea vor fi premiate de juriul desemnat cu câte un premiu de 10.000 €. Marii câștigători vor fi anunțați pe 1 iunie în cadrul unei ceremonii ce se va desfășura la Mănăstirea Ieronimos din Lisabona. La ceremonie vor lua parte Androulla Vassiliou, Comisarul European pentru Educație, Cultură, Multilingvism și Sport, precum și Placido Domingo, președintele fundației Europa Nostra. Anibal Cavao Silva, președintele Portugaliei va participa deasemenea la acest eveniment.

Back

 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom