English Romana
Stiri
Acasa > Stiri

23/09/2013: Între securitate publică și viață privată – implicațiile etice ale noilor proceduri de supraveghere a populației

Stiri >>

 Miercuri, 18 septembrie 2013, la Bruxelles, a avut loc o masă rotundă organizată de Grupul european pentru etică în știință și noi tehnologii (EGE – European Group on Ethics) în cadrul procesului de elaborare a unei opinii solicitate de Comisia Europeană asupra implicațiilor etice ale folosirii noilor proceduri și tehnologii de supraveghere a populației. Politicieni, funcționari europeni, jurnaliști, oameni de știință, practicieni în domeniu și alți reprezentanți ai societății civile au încercat să articuleze răspunsuri – dar și să formuleze noi întrebări – asupra numeroaselor probleme etice ridicate de dezvoltarea rapidă a tehnologiei și practicilor de supraveghere, mai ales asupra impactului acestora asupra dreptului la viață privată al cetățenilor.

 

În deschiderea întâlnirii, Dr. Inez de Beaufort, profesor de etică medicală și filozofie la Universitatea Erasmus, din Rotterdam, și membru EGE, a făcut o trecere în revistă a evoluției în domeniu în ultimii ani, subliniind ritmul foarte alert al amplificării practicilor de supraveghere a populației europene, mai ales în urma atentatelor teroriste de la New York, pe 11 septembrie 2001: dorind să asigure un cât mai înalt nivel de securitate cetățenilor lor, guvernele europene ajung să încalce din ce în ce mai des, și din ce în ce mai grav, dreptul la viață privată al cetățenilor lor, lucru pus încă și mai mult în evidență în ultimile luni de cazuri precum al americanului Edward Snowden. Evidențiind lipsa aproape totală a unor reflecții serioase asupra implicațiilor etice ale acestei evoluții, prof. de Beaufort a atras atenția că, până acum, sacrificarea intimității personale a cetățenilor nu pare a fi crescut sentimentul de siguranță în rândul acestora, ci, dimpotrivă, a generat un sentiment de neîncredere generală în instituțiile Statului, ducând, în cele din urmă, la noi ridicări ale nivelului de supraveghere.

Dr. Ben Hayes, reprezentant al Statewatch, un ONG internațional ce are ca obiect de activitate monitorizarea acțiunilor guvernelor lumii în raport cu libertățile civile ale cetățenilor, a subliniat, de asemenea, stadiul puțin avansat al reflecției etice asupra supravegherii populației, ceea ce sugerează, în opinia dânsului, o evidentă lipsă de interes din partea politicienilor pentru articularea unor principii și reguli clare în domeniu. În plus, legislația nu reușește, de obicei, să țină pasul cu dezvoltarea rapidă a tehnologiei de supraveghere, iar autoritățile de supraveghere se bucură de un mult prea ridicat grad de auto-determinare, evitând pârghiile obișnuite de echilibrare a puterilor unui sistem de Stat în vederea evitării abuzurilor. În fine, Dr. Hayes a subliniat faptul că dezvăluiri precum cele legate de cazul lui Edward Snowden nu fac decât să confirme tendințele innerente către abuz ale oricărui sistem de supraveghere publică.

Cea de-a doua sesiune a întâlnirii a fost deschisă de filosoful italian Giorgio Agamben (foto), un cunoscut critic al practicilor de supraveghere în masă a populației. Acesta a criticat tendința guvernelor post-belice, și mai ales a celor de după 11 septembrie 2001, de a transforma „starea de urgență” în paradigmă dominantă de guvernare curentă, sporindu-și astfel considerabil puterea de intervenție în viața cetățenilor. Prof. Agamben s-a arătat, de asemenea, foarte critic la adresa uzitării la scară largă a tehnologiilor antropometrice (identificarea pe baza amprentelor digitale, a retinei oculare etc.), în condițiile în care acestea au fost menite inițial să ajute excluiv în supravegherea infractorilor recidiviști. „Acest proces este departe de a se fi încheiat. Noi dispozitive biometrice își fac apariția în viața noastră – în mari corporații, în campusuri studențești ș.a. - și ni se cere să ne obișnuim cu ele. Trebuie însă să luăm în calcul și faptul că, de exemplu, Holocaustul ar fi fost o experiență mult mai dramatică dacă astfel de tehnici ar fi fost deja în uz, iar argumentul că asemenea lucruri nu se mai pot întâmpla vreodată mi se pare foarte slab, dată fiind calitatea morală a clasei noastre politice,” a spus Agamben. În fine, filosoful italian a subliniat faptul că amplificarea procesului de supraveghere publică nu face decât să altereze relația dintre Stat și cetățeni, transformându-o într-una de profundă neîncredere reciprocă, în care fiecare cetățean e considerat ca un potențial terorist, iar rațiunea de a fi a Statului nu mai pare a fi aceea de a menține ordinea în societate, ci de a menține controlul asupra acesteia.

Ultima intervenție s-a situat însă la polul opus celei anterioare. Dr. Patrick Pawlak, cercetător în cadrul Institutului pentru Studii de Securitate al Uniunii Europene, a oferit o altă perspectivă, evidențiind beneficiile investiției într-un sistem de supraveghere publică cât mai performant. Opțiunea pentru un grad mai scăzut de supraveghere, a susținut Dr. Pawlak, presupune, în condițiile actuale, expunerea mai multor vieți umane la pericolul atacurilor teroriste, și, deci, poartă în sine o încărcătură etică implicită. În plus, Pawlak și-a exprimat încrederea în faptul că serviciile de securitate nu funcționează în mod independet și nu se situează în afara mecanismelor obișnuite de control care ar trebui să asigure evitarea abuzurilor.

Fiecare sesiune a fost urmată de câte un foarte dinamic schimb de idei între vorbitori și restul participanților, multe observații vizând necesitatea evadării din aparenta opoziție ireconciliabilă dintre nivelul de supraveghere a populației și nivelul securității publice, prin considerarea cu seriozitate a strategiilor alternative de reacție la pericolele de insecuritate publică, mai ales prin implementarea de politici sociale corespunzătoare.

În urma acestei întâlniri, EGE va relua lucrul la opinia solicitată de Comisia Europeană, urmând ca aceasta să fie publicată la începutul anului 2014.



Back
 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom