English Romana
Stiri
Acasa > Stiri

24/09/2013: Adunarea Generală Unul dintre noi, la Bruxelles

Stiri >>

 Marți, 17 septembrie 2013, sediul din Bruxelles al Parlamentului European a găzduit adunarea generală Unul dintre noi, care a adus laolaltă europarlamentari, juriști, jurnaliști, precum și coordonatorii proiectului din majoritatea statelor membre UE. Participanții au celebrat succesul înregistrat până acum de această inițiativă, dar au și fixat o serie de obiective ambițioase pentru cele șase săptămâni rămase până la data limită de depunere a documentelor la Comisia Europeană – 1 noiembrie 2013.

 

În deschiderea întâlnirii, coordonatorul pe plan european al inițiativei, Ana del Pino, a amintit participanților că numărul de semnături strânse până în acel moment a depășit deja numărul minim cerut de regulament. La fel, 11 state membre, între care și România, au depășit numărul minim stabilit la nivel național. În plus, alte trei țări - Portugalia, Estonia și Malta – sunt la numai câteva procente de atingerea acestui prag, ceea ce va ridica numărul total la dublul cerut de regulament, precum și la jumătate din numărul statelor membre ale Uniunii.

Au fost anunțate, de asemenea, o serie de evenimente de susținere a inițiativei, cea mai importantă fiind „Ziua Europeană Unul dintre Noi”, organizată duminică, 22 septembrie 2013, și care va prilejui ample campanii de strângere de semnături de susținere în toate statele membre.

Dată fiind evoluția de până acum, organizatorii au fixat și noi obiective pentru perioada următoare: atingerea numărului de 1.200.000 de semnături până la sfârșitul lunii septembrie, și strângerea a 1.500.000 de semnături până la data limită – 1 noiembrie 2013. Atingerea acestor praguri ar elimina riscul invalidării inițiativei în urma anulării unora dintre semnături de către autoritățile naționale și ar transmite și un mesaj mai puternic autorităților europene în momentul înregistrării oficiale.

Legat de acest din urmă aspect, responsabilul juridic al proiectului, Dr. Grégor Puppinck, a atras atenția asupra faptului că strângerea semnăturilor va fi urmată de un moment la fel de dificil – audiența publică în fața reprezentanților Comisiei Europene, întâlnire ce trebuie foarte atent pregătită în vederea obținerii unor rezultate optime.

În continuare, au luat cuvântul coordonatorii pe plan național ai campaniei de strângere de semnături, prezentând pe scurt situația actuală din fiecare stat membru. Între cele mai des semnalate probleme s-au numărat dificultatea găsirii de persoane publice, mai ales politicieni, dispuși să se implice în susținerea acestei inițiative, precum și numărul mare de formulare completate greșit sau – mai des – incomplet, un motiv în plus de a atrage atenția cetățenilor să completeze fiecare rubrică din formularul tipărit, pentru a asigura validarea semnăturii.

În cazul României, atât coordonatorul național, Daniela Păun, cât și cel la nivel european, Ana del Pino, au subliniat importanța vitală a sprijinului acordat de Biserica Ortodoxă Română, mii de credincioși oferindu-și semnătura de susținere acestui proiect.

Inițiativa cetățenească europeană Unul dintre noi are drept scop ridicarea nivelului de protecţie juridică în Uniunea Europeană a demnităţii, a dreptului la viaţă şi a integrităţii fiecărei fiinţe umane, de la concepţie. Unul dintre noi solicită UE să înceteze finanţarea activităţilor care includ distrugerea embrionilor umani, în mod deosebit în domeniile cercetării, ajutorului pentru dezvoltare şi sănătate publică.



Back
 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom