English Romana
Stiri
Acasa > Stiri

4 Aprilie 2011: Dimensiunea religioasă a dialogului intercultural, în atenția Adunării Parlamentare a Consiliului Europei

Stiri >>

CE.jpgÎn cadrul sesiunii plenare de primăvară din acest an, ce se va desfășura la Strasbourg în perioada 11-15 aprilie, Adunarea Parlamentară a Consiliului Europei va lua în discuție un raport asupra dimensiunii religioase a dialogului intercultural, în contextul european actual.

 

 Documentul a fost elaborat de către Comitetul pentru Cultură, Știință și Educație, și propune o serie de măsuri pentru depășirea tensiunilor apărute pe continentul european tocmai ca urmare a diversității culturale prezente în acest spațiu.

La dezbaterea asupra rezultatelor și propunerilor acestui raport vor lua parte și o serie de importanți lideri religioși europeni, între care și Preafericitul Părinte Daniel, Patriarhul Bisericii Ortodoxe Române. Vor lua, de asemenea cuvântul Eminența Sa, Cardinalul Jean-Louis Tauran, Președintele Consiliului Pontifical pentru Dialog Interreligios, Dl. Bernhard Felmberg, reprezentând Biserica Evanghelică din Germania, precum și Dl. Berel Lazar, Rabinul Șef al Rusiei.

Sursa: www.coe.int 



Back
 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom