English Romana
Stiri
Acasa > Stiri

4/04/2013: “Unul dintre noi” - Inițiativa Cetățenească Europeană pentru apărarea vieții copiilor nenăscuți

Stiri >>

 La 1 aprilie 2012, Comisia Europeană lansa Inițiativa Cetățenească Europeană – un instrument care dă posibilitatea inițiativei legislative cetățenilor din statele membre ale UE. La mai puțin de un an de la acest moment, un grup de organizații creștine au lansat o campanile de strangere a celor un million de semnături necesare înregistrării unei astfel de inițiative care să garanteze protejarea dreptului la viață al copiilor nenăscuți.

 

„Unul dintre noi” este una dintre primele inițiative cetățenești europene înregistrate în Uniunea Europeană. Țelul acesteia este să aducă un progres considerabil în Europa, în protejarea vieții umane începând de la concepție, conform competențelor UE. Bazându-se pe definiția embrionului uman ca fiind începutul dezvoltării ființei umane, care a fost dată într-o recentă decizie a Curții Europene de Justitie (Brustle vs. Greenpeace), „Unul dintre noi” cere EU să înceteze finanțarea activităților care includ distrugerea embrionilor umani, în mod deosebit în domeniile cercetării, ajutorului pentru dezvoltare și sănătate publică. Aceasta poate fi realizată printr-o schimbare a regualmentelor financiare ale UE, care hotărăsc cum este cheltuit bugetul comunitar. O astfel de interzicere ar fi o mare contribuție la consistența politicilor în UE.

 Inițiativa Cetățenească Europeană „Unul dintre noi” are un potențial politic mai mare decât oricare altî inițiativă luată până în prezent la nivel european pentru apărarea demnității persoanei și a vieții de la concepție.  Dacă un milion de cetățeni sau mai mulți vor fi de acord cu aceasta, un standard etic concret ar putea fi stabilit în întreaga Europă cu privire la respectarea demnității umane a fiecărui membru al familiei umane, oricât de tînăr ar fi acesta. Rezultatul dorit al inițiativei este interzicerea în bugetul UE a  politicilor care duc la distrugerea de vieți umane, dar și la o schimbare politica și o mai mare conștientizare a necesității de a se respecta dorința unui mare numar de cetățeni europeni. Mai mult, jurisdictia Curții Europene a Drepturilor Omului, unde se află in desfășurare mai multe cazuri de bioetică, ar putea fi influențată pozitiv.

„Unul dintre noi” este bazată pe un sprijin larg: Biserici, politicieni, parlamentari europeni și conducătorii din societatea civilă s-au angajat să sustină inițiativa în moduri variate. Alături de comitetul responsabil, alcătuit din 7 membri, un birou central pentru coordonare susține campania inițiativei.

Documentul care trebuie completat pentru a semna petiția poate fi descărcat de aici.

Sursa: www.oneofus.eu



Back
 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom