English Romana
Stiri
Acasa > Stiri

6 Septembrie 2011: Anul European al Voluntariatului, marcat la Parlamentul European

Stiri >>

Volunteers.jpgDoar unul din patru europeni este implicat în activități de voluntariat. Pentru a da un impuls activităților cuprinse în cadrul Anului European al Voluntariatului, Parlamentul European pregătește o serie de evenimente săptămâna aceasta. Va fi celebrată astfel munca tinerilor voluntari și nu numai. La eveniment vor participa eurodeputați și reprezentanți ai familiei regale belgiene.

Dezbateri, workshop-uri și concerte – acestea sunt doar câteva dintre activitățile pregătite de organizatori pentru cei peste 1500 de tineri europeni care sunt așteptați să ia parte la eveniment. Acestea se vor desfășura între 7 și 11 septembrie, în incinta Parlamentului și pe esplanada din fața acestuia.

La festivitățile de deschidere vor participa vicepreședinți ai Parlamentului European, eurodeputați, precum și prințesa Mathilde a Belgiei.

De ce să alegi voluntariatul?

Vicepreședintele Parlamentului, eurodeputatul italian Gianni Pittella, membru al Grupului Alianţei Progresiste a Socialiştilor și Democraţilor din Parlamentul European, spune că „oamenii decid să se implice în activități de voluntariat din foarte multe motive: pentru a ajuta la construirea unei comunități, pentru a înțelege ceea ce înseamnă a oferi din timpul tău altuia, pentru a lua inițiativă în implementarea unui proiect și, nu în ultimul rând, pentru a petrece timp cu alți voluntari. Voluntariatul este, de asemenea, o modalitate importantă pentru a valorifica angajamentul oamenilor pentru obținerea unor rezultate importante.”

Dat fiind numărul relativ mic de europeni implicați în astfel de activități, Gianni Pittella spune că organizarea acestui eveniment în incinta Parlamentului European reprezintă un impuls pentru Anul European al Voluntariatului. „Le permite eurodeputaților să interacționeze direct cu tineri voluntari în cadrul unei discuții politice despre viziunea lor asupra Europei și asupra voluntariatului,” spune vicepreședintele Pittella.

Vicepreședinta organizației European Youth Forum, eurodeputata Katarína Neveďalová (Slovacia) de la Grupul Alianţei Progresiste a Socialiştilor și Democraţilor din Parlamentul European, consideră voluntariatul drept o oportunitate de a cunoaște oameni noi, de a căpăta experiență și de a schimba lucrurile. „Tinerii ar trebui să se implice în activități de voluntariat pentru că asta le deschide noi orizonturi. Când este cel mai bun moment, dacă nu acum? Încă mai cred că o singură persoană poate schimba lumea, și acea persoană este un voluntar. Voluntarii împărtășesc timpul lor liber cu alții și schimbă lucrurile în mai bine. Merită mulțumirile noastre,” spune eurodeputata.

Sursa: www.europa.eu



Back
 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom