English Romana
Stiri
Acasa > Stiri

Vizita delegaţiei cultelor din România la Bruxelles

Stiri >>

Berlaymont.jpgLa invitaţia Direcţiei ”Educaţie şi Cultură” din cadrul Comisiei Europene şi a Reprezentanţei Comisiei Europene în România, în perioada 15-18 septembrie 2009, un grup de 24 persoane reprezentând cultele religioase din România a efectuat o vizită la instituţiile europene de la Bruxelles.

Cu binecuvântarea Preafericitului Părinte Patriarh Daniel, delegaţia Bisericii Ortodoxe Române, formată din 9 persoane, a fost condusă de către Preasfinţitul Părinte Ciprian Câmpineanul, Episcop-Vicar Patriarhal.

Programul a cuprins vizite la Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române, la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană, la Comisia Europeană şi la Parlamentul European. În cadrul întâlnirilor s-au expus teme prioritare de pe agenda europeană, oferind astfel participanţilor posibilitatea intrării în dialog pentru clarificarea unor chestiuni privind locul valorilor religioase în societatea actuală.

Vizita la Reprezentanţa Bisericii Ortodoxe Române pe lângă Instituţiile Europene, din seara zilei de 15 septembrie 2009, a constituit un prilej pentru o cunoaştere cuprinzătoare şi directă a multitudinii de problematici care fac obiectul activităţii Reprezentanţei. În acelaşi timp, participanţii au putut să se pună de acord în ceea ce priveşte rolul şi locul comunităţilor religioase în construirea unei Europe bazată nu doar pe valori umane, de natură economică sau politică, ci şi pe valori spirituale, pe care le consideră ca fiind absolut necesare în acest complex proces de devenire europeană. Tema abordată cu acest prilej, Demnitatea umană în timp de criză, a dinamizat întâlnirea, intervenţiile participanţilor fiind extrem de interesante şi constructive.

Următoarele zile ale vizitei au cuprins prezentări ale instituţiilor UE (Adriana-Nicoleta Mungiu-Pătraşcu, coordonator comunicare şi informare, Direcţia Afaceri administrative), precum şi introduceri în tematici care constituie domenii de interes şi pentru cultele religioase din ţara noastră: ”Fonduri pentru măsurile de mediu şi aspecte ale politicii de mediu” (Cristina Brăilescu, expert politici, Direcţia Generală Mediu), ”Dezvoltarea rurală în România” (Mihai Dumitru, coordonator programe, Direcţia Generală Agricultură şi dezvoltare rurală), ”România şi fondurile structurale” (Septimia Dobrescu, coordonator programe, Direcţia Generală Ocuparea forţei de muncă, afaceri sociale şi egalitate de şanse), ”Politica agricolă comună” (John Mc Clintock, coordonator informare şi comunicare, Direcţia Generală Agricultură şi dezvoltare rurală), ”Dialogul între religii, Biserici şi comunităţi de convingeri” (Jorge Cesar das Neves, consilier, Biroul Consilierilor de Politică Europeană), ”Mecanismul de cooperare şi verificare pentru România” (Norbert Sägstetter, şef Unitate-coordonator de politici pentru Mecanismul de cooperare şi verificare pentru Bulgaria şi România), ”Priorităţi de comunicare” (Francis Whyte, coordonator comunicare, Direcţia Generală Comunicare). De asemenea, în cadrul programului a avut loc o întâlnire a grupului de reprezentanţi ai cultelor religioase din România cu Comisarul european pentru educaţie, formare, cultură şi tineret, dl. Jan Figel.

Atât conţinutul bogat al expunerilor, cât şi suportul tehnic oferit de gazde au constituit pentru participanţi un prilej de aprofundare a priorităţilor Uniunii Europene în raport cu propriile agende. De aceea, în cadrul dialogului ce s-a stabilit au fost abordate probleme care privesc viaţa religioasă din România din perspectiva dinamică a raporturilor dintre identitate şi diversitate, tradiţie şi modernitate, spiritualitate şi solidaritate.

Teme precum: protejarea şi valorificarea patrimoniului cultural-religios, promovarea agro-turismului, conservarea spaţiului rural, activităţile social-filantropice ale cultelor, educaţia tinerelor generaţii prin cultivarea valorilor spirituale care stau la baza societăţii europene de astăzi au revenit periodic în dezbateri şi au fost abordate într-o atmosferă de respect şi responsabilitate comun asumată de către cei prezenţi.

Ultima zi a programului a cuprins vizite la Reprezentanţa Permanentă a României pe lângă Uniunea Europeană (Ambasador Mihnea Motoc) şi la Parlamentul European, fiind ocazii deosebite pentru participanţi de a cunoaşte la Bruxelles modul în care România este angrenată, atât în plan politico-economic, cât şi dintr-o perspectivă cultural-spirituală, în construcţia Europei unite.
 La_Reprezentanta_BOR_de_la_Bruxelles.JPG  Comisie.JPG
 Parlament.JPG  sala_de_conf.JPG



Back
 
Reprezentanta  |  Uniunea Europeana  |  Viata religioasa in Europa  |  Stiri  |  Documente  |  Resurse ortodoxe  
Copyright 2009 Orthodoxero.eu - Toate drepturile rezervate.
Site realizat de Visualcom